Potrivit Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Vaslui, autoturismul a fost oprit în trafic de către polițiștii de frontieră la câteva sute de metri de Vama Albița, în urma alertei dată în aceeași zi de către autoritățile franceze, care au sesizat că mașina este furată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Șoferul autoturismului, un bărbat de 57 de ani din Italia, intenționa să părăsească România prin Punctul de Trecere a Frontierei Albița, pentru a ajunge în Republica Moldova.
„Autoturismul a fost urmărit în permanență de autoritățile franceze prin sistemul GPS, astfel încât am fost atenționați din timp că acesta se îndreaptă spre Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Șoferul italian a afirmat că nu știa că mașina pe care o conduce este furată, susținând că, de fapt, ar fi închiriat-o dintr-un parc auto din Franța”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui, Nelu Zaharia.
Polițiștii de frontieră vasluieni au întocmit dosar penal pe numele bărbatului de 57 de ani pentru furt. În ceea ce privește mașina de lux, în valoare de peste 150.000 de lei, aceasta a fost indisponibilizată în vederea continuării și definitivării cercetărilor.